Luna a unsprezecea

Multe progrese am facut luna asta, se vede ca ne apropiem cu pasi repezi de marele prag al primei aniversari. Nici nu imi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, cat de mult s-a schimbat viata noastra in doar unsprezece luni, cat de dramatic mi s-au schimbat prioritatile, dar si bucuriile. Zilele trecute am frunzarit albumele cu pozele din astea unsprezece luni, ca sa selectez cateva pentru printat - incredibil cum am uitat ce bebelus mic a fost Maia acum cateva luni, nu-mi cred ochilor cand o vad asa micuta in primele poze, apoi din ce in ce mai grasalana (pe la patru luni a avut un maxim, era ditamai bucalata), apoi am inceput diversificarea si mobilitatea si s-a subtiat, iar acum e o zvarluga care nu sta locului o clipa.


Suntem cred foarte aproape de mersul nesprijinit, s-a ridicat singura in picioare deja de cateva ori si a facut cativa pasi. E inca tematoare, fizic e clar capabila sa mearga singura, dar mi se pare ca ii este frica - cand se vede nesprijinita, imediat se lasa usor in fundulet, nu cade ca bolovanul, se lasa pe vine si apoi pe fund, sau pune mainile in fata si o ia de-a busilea. De-abia o astept sa o vad independenta pe doua picioare.

De pe la sfarsitul lunii trecute incepuse sa faca "pa", strangand pumnul intr-o maniera foarte nastrusnica, asa. Acum face de cate ori aude numai cuvantul "pa", cand incep sa-i spun ca mergem sa ne imbracam sa iesim afara, cand ma vede apropiindu-ma de usa de la intrare. Arata becul, stie cine e mama, cine e tata, ne mai incurca cateodata, dar de obicei ne arata cu degetul. Ne da obiectul pe care il tine in mana daca i-l cerem, de fapt are un nou joc preferat - sa plimbam obiectul intre noi: ea mi-l da mie, eu zic "multumesc", i-l dau inapoi, ii zic "poftim", apoi ea iar mi-l da mie si tot asa. E mult mai incantata de antemergatorul de la VTech - fiind mult mai sigura pe propriile picioare, il plimba prin casa toata ziua. Alte preferinte de jucarii nu prea mai are, am ramas la telecomenzi, telefoane, chei. A descoperit absolut toate sertarele din casa, le goleste de nenumarate ori pe zi, isi prinde degetele de nenumarate ori pe zi, dar nu o face sa renunte la distractia ei preferata. Ii place sa se intinda pe gresie sau pe parchet, sa se impinga in maini si sa alunece in spate, e f amuzata de faza asta. Stie sa coboare si sa urce singura in pat, si la fel, face chestia asta de multe ori pe zi. Ii plac cartile din ce in ce mai mult, sa dea singura paginile, mai nimereste sa imi arate cate un animal, dar cred ca e doar intamplare - vocifereaza intens cand e singura si se uita pe o carte, cred ca povesteste ceva.

De mancat, mancam cam la fel ca si pana acum, cu zile mai bune si mai proaste, cu o preferinta enorma pentru borcanase, iar eu ma gandesc cu groaza ca e timpul sa fac ceva schimbari in meniul ei. Ne apropiem de 1 an, cand toate cartile zic ca nu mai sunt f multe restrictii si copilul trebuie sa manance ce mananca si ceilalti membri ai familiei. Asta inseamna mai multe lucruri oarecum neplacute pentru mine: trebuie sa gatesc mai des pentru toata familia, sa am grija sa fie cat se poate de sanatos, si sa ma inarmez cu rabdare ca sa o las pe Maia sa manance singura, cu manuta, bucatele mici, in loc de piureuri. Nu stiu cand o sa ne iasa 100%, caci acum, desi mananca singura o groaza de chestii (rondele de orez, covrigi, mar, para, banana, ardei, morcov, castravete, paine), mesele principale sunt pasate si livrate de mine cu lingurita. Am incercat intr-o zi sa ii dau peste la gratar facut bucatele mici, cu cartof si morcov fiert, dar dupa 10 minute se plictisise deja si nu mai voia sa manance singura. Deci cred ca o vreme macar trebuie sa mai mergem inca in paralel cu piureuri si bucatele. De mestecat ea stie sa mestece, asa ca nu cred ca o sa ramanem la piureuri o vesnicie.

Cu somnul iar suntem cam in pom. Luna asta a fost amestecata, cu nopti foarte OK si nopti foarte proaste, numitorul comun fiind dormitul cu noi in pat. De ieri mi-am propus sa o (re)invat sa adoarma si sa doarma la ea in patut, dar se pare ca nu va mai fi nici pe departe la fel de usor ca data trecuta. A plans si ieri si azi cum nu am mai vazut-o plangand niciodata, tremurand, cu o privire disperata, cam 10 minute cred, atat am rezistat sa stau langa ea, sa ii cant, sa o mangai si sa incerc sa o linistesc. Nu am reusit nicium, asa ca am luat-o in brate unde a mai suspinat inca vreo 15 minute pana s-a linistit. Iar azi s-a trezit din somn si a inceput sa tremure toata si sa strige "mama, mama" speriata toata. M-am cam speriat si eu, sincera sa fiu, si nu stiu daca sa mai incerc sau nu. O sa incerc sa caut ceva metode, poate reusim pana la urma, dar daca in 2-3 zile nu vad ceva progres, nu cred ca o sa continuu, chiar nu pot sa suport sa o vad plangand asa. Mai ales ca daca dormim toti in patul mare, dormim foarte bine, fara sa se trezeasca deloc noaptea. Bine, in afara de unele nopti, cand o apuca sa imi zgandareasca alunitele. Asta e iar o chestie pe care a inceput sa o faca luna asta si care ma enerveaza, si nu stiu cum sa o fac sa renunte: am doua alunite mai proeminente in partea de sus a decolteului, deci vizibile indiferent cu ce ma imbrac, in afara de pulovar cu gat (de care nu port), iar Maia adora sa le zgandareasca toata ziua, de mi-a dat si sangele de cateva ori si cred ca daca nu sunt atenta, o sa mi le smulga cu totul la un moment dat. Lasand la o parte durerea, sunt ingrijorata si pentru ca stiu ca nu e bine sa deranjezi alunitele, sa nu cumva sa le transformi in ceva mai grav. Dar chiar nu stiu cum sa o fac sa renunte la obiceiul asta: ii explic cu vorba buna, ii iau mana de acolo, imi tin eu mana peste ele, ii spun "nu" pe ton serios, ma fac ca plang, nimic nu pare sa functioneze. O sa incerc sa mi le acopar cu un plasture, desi cred ca plasturele ii va atrage si mai mult atentia, dar macar o sa fie ocupata sa traga de plasture pana ajunge la alunite.

Cam asta am facut luna asta, iar acum incepem numaratoarea inversa pana la prima noastra aniversare.