O mai spuneam si in alte postari, dar nu inceteaza sa ma uimeasca cat de mult progreseaza de la o zi la alta, cat de activa e pe zi ce trece, si pot numai sa-mi imaginez cat consum energetic necesita toate progresele astea.
De mancat mananca in continuare bine, chiar foarte bine, uneori parca nu vrea sa se mai opreasca. Din pacate nici pana acum nu m-am invrednicit sa ma apuc de gatit, asa ca mananca tot ce manca si luna trecuta - piure de fructe, de legume, cu carne, iaurt, cereale si lapte de la mami. Sunt constienta ca trebuie neaparat sa mai diversific oferta, altfel risc sa se plictiseasca, numai ca stau foarte prost cu timpul in ultima vreme, in principal din cauza lipsei de somn. Pentru ca noaptea nu prea dormim. Nici singura la ea in patut, nici in patul mare cu noi, Maia nu reuseste sa doarma linistita pentru mai mult de trei ore legate. De fapt, doarme trei ore doar imediat dupa ce o culcam, adica de la 10 la 1, apoi cred ca se trezeste din ora in ora, nu stiu exact pentru ca nu mai am nervi sa ma mai uit la ceas de fiecare data. E greu, e super greu, uneori ma trezesc dimineata de parca m-ar fi batut cineva cu ciocanul in cap toata noaptea, si ma framant in fel si chip care o fi cauza si daca e ceva ce as putea face sa imbunatatesc situatia. E clar ca acum vreo doua saptamani trezirile erau din cauza celor doi dinti de jos care au aparut luna asta, pentru ca si in timpul zilei a fost mult mai agitata, si chiar se vedea ca sufera, mititica. Acum insa dintii sunt gata iesiti, bine mersi, ziua e din nou aceeasi fetita dragalasa si cuminte, asa ca ma asteptam sa ne revenim si cu somnul de noaptea, macar sa ne intoarcem la o trezire pe noapte, daca nu se poate fara treziri deloc. Se pare insa ca exista si alte chestii care o tin treaza - progresele pe care le face in perioada asta, cel mai probabil, si care vor tot continua, asa ca nu intrezaresc vremuri mai bune prea curand.
Am ajuns sa ma gandesc si ca nu-i mai ajunge laptele meu - dupa ce in timpul zilei mananca numai mancare solida, poate suptul dinainte de culcare nu mai e suficient ca sa ii asigure un somn linistit pentru mai mult de 2-3 ore. Aproape ca ma bate gandul sa incerc intr-o seara sa ii dau un biberon de lapte praf, sa vad ce se intampla. Chiar nu vreau sa o intarc acum, imi pare chiar rau ca in doar 2 luni de cand am inceput diversificarea a renuntat atat de repede la san pe timpul zilei, dar nu stiu cat mai rezist acestei lipse de somn. Mai recuperez un pic in timpul primului ei nap, dar nu in fiecare zi pot sa adorm la ora aia sau in alte zile am chestii de facut, asa ca incet-incet se aduna o oboseala care ma termina. Am devenit o alta persoana cu totul - am inceput sa uit chestii in mod cronic, si ma enerveaza maxim, pentru ca eu sunt genul de persoana care stie numerele de telefon ale tuturor rudelor si prietenilor apropiati pe de rost, plus zile de nastere, casatorie samd. Iar acum nu exista vizita in care sa mergem care sa nu fie urmata imediat ce am iesit pe usa de telefon din partea gazdelor ca am uitat ... canuta de apa, papusa Emily, carticica nu stiu care etc. E frustrant, foarte frustrant, sper doar sa nu uit/pierd chestii importante/scumpe.
Dupa cum anuntam si intr-o postare anterioara, Maia merge si de-a busilea, si ea foarte simpatica cum isi stabileste ea o destinatie si apoi lipa-lipa isi croieste drum spre acolo, ca un mic tanculet, calcand peste tot ce ii sta in cale. Mai intai mergea de-a busilea doar in patul mare sau pe patura de joaca din sufragerie - cum ajungea la marginea paturii, se ridica in fundulet si se uita intrebatoare la tine, ca si cum voia sa stie daca poata sa treaca dincolo. Degeaba incercam eu sa o chem la mine, sa o ademenesc cu jucarii, nu se simtea inca pregatita sa depaseasca granita pe care si-o stabilise singura. Pana intr-o zi cand m-a vazut pe mine ducandu-ma in dormitor cu un brat mare de haine spalate pe care voiam sa le intind pe uscator. Curiozitatea probabil de-a vede ce fac eu cu toate hainele alea i-a dat curaj si a venit pana la mine in dormitor din sufragerie. Cand a ajuns unde ma putea deja vedea s-a ridicat in fundulet si m-a privit foarte mandra de ea. Mi-a fost asa draga in momentul ala, am simtit ca ma topesc.
Deja frecventam zilnic locul de joaca din parc. Deocamdata doar ne dam in leagan si intram intr-o casuta din aia de plastic si batem cu mainile in pereti. Dar e foarte incantata de experienta - urmareste foarte atenta toti copiii din jur si cred ca de-abia asteapta sa se joace si ea cu ei. Eu sunt cam ingrozita de perspectiva, pentru ca mai ales seara, e foarte multa lume la locul de joaca, e o aglomeratie de nedescris, o harmalaie ingrozitoare, cam mult zgomot pentru gustul meu. Plus ca mi se pare si putin periculos, ea fiind micuta, ceilalti copii majoritatea mai mari decat ea, mai mobili, neatenti. In sfarsit, vedem noi cand ajungem acolo.
Ne chinuim inca sa invatam sa facem "pa". E clar ca intelege ca se asteapta ceva de la ea, ca ne arunca o privire si un zambet cu inteles, asa, dar inca nu reuseste sa faca gestul in sine, doar ridica si coboara din manuta si rade cu gura pana la urechi.
Si, ca de obicei, sa incheiem cu o poza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu