miercuri, 29 iunie 2011

Maia si-a facut debutul pe litoral

Si nu pe oricare litoral, ci pe cel din Antalya, unde am stat o saptamana incepand cu 18 iunie. Ne-am trezit chiar mai dimineata decat de obicei, ca sa fim la 6 la aeroport. Cat am asteptat sa facem check-in-ul Maia a adormit in Manduca si s-a trezit de-abia inainte de boarding. In avion nu a reactionat deloc urat la decolare, probabil din cauza ca nu ne-am ridicat la altitudine foarte mare, fiind zborul scurt.

A sasea luna

A sasea luna a fost luna celor mai mari progrese de pana acum, sau cel putin asa am simtit-o eu. Am impresia ca am cu totul alt copil decat la inceputul lunii - de nenumarate ori mai activ, mai vorbaret, mai interesat de ce se intampla in jur, mai mobil, mai simpatic, mai dornic sa se implice. Mi se pare incredibil cum evolueaza copiii atat de mult intr-un timp atat de scurt - expresia "vazand cu ochii" chiar se aplica in cazul asta; parca pot sa spun si ziua cand Maia a inceput sa nu mai aiba stare, sa se uite cu ochii curiosi in toate partile de zeci de ori pe minut, si sa isi intinda manutele spre toate lucrurile din raza ei vizuala.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Prima zi de diversificare

In sfarsit, am inceput. Dupa ce, de vreo 2-3 saptamani, Maia ne soarbe din ochi cand mancam si mesteca si ea in gol, imitandu-ne, azi a primit si ea altceva in afara de lapte. Dimineata si seara am mancat cereale - cu asta incepe schema recomandata de pediatra noastra, probabil pentru ca in ultima luna Maia nu a luat decat 300 de grame in greutate (per total, are 7,760 kg la 6 luni fara o saptamana, deci sta bine, dar in ultima luna nu a facut un progres prea mare).

joi, 9 iunie 2011

Eticheto-mania

Ca e un plus prapadit de 10 lei sau un centru de activitati de 400 lei, pentru Maia amandoua sunt la fel de interesante, pentru ca amandoua au eticheta - ce altceva mai stiu ele sa faca, daca bazaie, maraie, canta, lumineaza, se invartesc sau mai stiu eu ce nebunii, prea putin conteaza. Daca are eticheta, orice jucarie e buna. Iar daca nu poate sa ajunga la eticheta (la centrul de activitati e pe spatele scaunelului in care sta ea) e in stare de orice fel de contorsionari, de miscari ciudate, ca sa se apropie cat mai mult de ea. Eticheta e, dintr-un motiv necunoscut inca noua adultilor incuiati, numai buna de molfait la nesfarsit. La eticheta de pe salteluta de activitati e in stare sa se uite minute in sir, o mangaie, o zgaraie, o linge, rade la ea, e o intreaga relatie. Etichetele de pe cele doua laterale ale scaunului de masina sunt cele mai cele - sunt mari si nu se dau nicidecum desprinse de acolo, asa ca doar le mangaie si le priveste cu nesat.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Etapa mobila

Da, de vreo saptamana am intrat cu adevarat in era mobilitatii :) Maia e mai activa si mai mobila ca niciodata. Nu se mai poate pune problema sa fie lasata in patul mare singura mai mult de 2 minute - cam atat ii ia sa il traverseze dintr-o parte in alta, cand pe burta, cand pe o parte, cand pe spate. De intors de pe o parte pe alta era in stare de 3-4 saptamani, dar de-abia acum pare sa fi prins gustul miscarii - e pur si simplu ca un tavalug.
Lilypie First Birthday tickers