sâmbătă, 11 iunie 2011

Prima zi de diversificare

In sfarsit, am inceput. Dupa ce, de vreo 2-3 saptamani, Maia ne soarbe din ochi cand mancam si mesteca si ea in gol, imitandu-ne, azi a primit si ea altceva in afara de lapte. Dimineata si seara am mancat cereale - cu asta incepe schema recomandata de pediatra noastra, probabil pentru ca in ultima luna Maia nu a luat decat 300 de grame in greutate (per total, are 7,760 kg la 6 luni fara o saptamana, deci sta bine, dar in ultima luna nu a facut un progres prea mare).

Dimineata nu a vrut decat vreo 10-15 lingurite, si imediat dupa a avut un scaun foarte abundent, deci nu stiu ce i-a ramas in stomac. Seara a mancat mai mult - chiar i-am facut inca o portie, pentru ca, dupa experienta de dimineata, facusem o cantitate mai mica decat cea recomandata. Pare sa ii placa. Chiar acum seara, asteptam cu lingurita plina in aer sa termine de inghitit si mi-am intors fata spre tati sa ii spun ceva - Maia m-a apucat de mana si mi-a indreptat lingurita spre gura ei!!! Stie fata ce vrea si, cand i-e foame, nu vrea sa ii stea nimic in cale :) Nici nu ne-am mozolit prea tare, ma asteptam la mult mai rau - probabil noutatea experientei o face sa fie timida si cat de cat potolita.

Acum sunt foarte curioasa sa vad efectul cerealelor inainte de culcare asupra somnului de peste noapte. Sa vad daca mitul cu cerealele care fac bebele sa doarma pana dimineata e doar un mit sau realitate. Maia oricum se trezeste doar o singura data sa manance, asa ca progresul nu ar fi remarcabil, dar totusi, as minti spunand ca nu mi-ar placea.

Peste 5 zile o sa incepem sa mancam si suc de mere, morcovi si portocale, iar peste doua saptamani piure de fructe cu branza. Atunci o sa fie distractiv, sa ii prepar branza in fiecare dimineata. Pana acum ma plangeam ca ma trezeste Maia prea devreme dimineata - macar puteam sa mai stau cu ea in pat, sa ne mai alintam, chiar daca ne trezeam la 6-7. De-acum o sa ma trezesc la 6-7 si o sa ma indrept direct spre bucatarie sa pregatesc cerealele/branza/etc. Din ce in ce mai bine :) Cine zicea ca primele luni sunt cele mai grele? Eu zic ca e fix invers.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lilypie First Birthday tickers