joi, 6 ianuarie 2011

Nasterea

Au trecut deja 3 saptamani si o zi de atunci, dar nu as vrea sa uit sa povestesc despre cum a fost cand s-a nascut minunea noastra margelata. Mai ales ca, cel putin cu mintea de acum, nu planuiesc sa mai repet experienta asta vreodata.
Per total, a fost mai bine decat ma asteptam. Aveam ceva emotii legate de spital, conditiile de acolo, sa nu cumva sa i se intample ceva bebelinei din cauza conditiilor proaste. De fapt, cam astea au fost singurele emotii, chiar m-am mirat si eu ca nu mi-a fost deloc teama de operatia propriu-zisa, eu care, inainte de nastere, nu mai fusesem niciodata internata in spital si nu avusesem nici macar un os in gips.
De fapt, cred ca nerabdarea de a naste si de a-mi tine in brate bebelina a fost mai mare decat orice alt sentiment - teama, rusine, oboseala etc.

Cum spuneam, in general a fost bine - oamenii destul de draguti ("ajutati", bineinteles, de tati care a cotizat serios peste tot), conditiile nu excelente, dar nici foarte rele (rezerva in care am stat dupa noaptea de la terapie intensiva a fost OK, cel mai mult mi-a placut ca am fost singura, asa ca am putut sa primesc oricati vizitatori si la orice ora, plus am putut sa ma desfasor nestingherita si sa fac ce-am vrut, cand am vrut). Iar bebe se pare ca a fost bine ingrijit, cel putin pana acum nu am descoperit nimic care sa ne faca sa credem contrariul. Cel mai mult m-a enervat o asistenta de la neo-natologie, care era atat de acra si de nesuferita ca iti venea sa o iei la palme. Dar, pe cat de nasoala a fost noaptea cand aceasta individa era de serviciu, pe atat de bine a fost a doua zi dimineata, cand a fost inlocuita de o super-femeie (mai tarziu am aflat ca tot ea a fost cea care a luat-o pe Maia in primire imediat dupa nastere), care ne-a invatat si ne-a aratat o groaza de lucruri si, pe mine cel putin, m-a scos din starea de teama si de nesiguranta in care reusise sa ma introduca individa sus-mentionata.


Operatia s-a desfasurat destul de repede. Marti, cu o zi inainte, am fost la spital pentru inca o echografie, si ultimele analize de sange. Tot atunci am rezolvat si birocratia legata de internare, astfel incat a doua zi sa nu mai pierdem timpul cu asta. Miercuri ne-am trezit devreme, la 7.30 am plecat spre spital, eu destul de relaxata, chiar am reusit sa zambesc pentru ultimele pozici cu burtica. Cand am ajuns la spital, m-am schimbat in hainele de spital si am asteptat sa apara doamna doctor. Care, ca sa nu uit, a fost foarte draguta, atat pe parcursul sarcinii, cat si la nastere si dupa, am fost foarte incantata de ea si de decizia de a ma lasa pe mainile ei. Doamna doctor a fost punctuala, astfel incat la 9 mergeam spre sala de operatie - l-am lasat pe tati plin de emotii pe culoar, n-am apucat nici sa ne pupam. Mai intai am trecut prin mana a doua asistente ca sa reusesc sa capat o branula - cu ocazia asta am aflat ca am niste vase de sange foarte fragile, astfel incat pana la externare eram plina de vanatai pe ambele brate, urme ale nenumaratelor incercari nereusite de a mi se monta branule. Apoi a venit dna dr anestezist, care mi-a masurat TA si mi-a pus cateva intrebari de rutina - foarte draguta si ea, blanda si amabila.
In sala de operatie m-au urcat pe masa, mai intai in fund, pana mi s-a facut injectia pentru anestezie. Apoi m-au intins, deja nu imi mai simteam picioarele. Doamna dr si rezidentul ei si-au inceput treaba si 10 minute mai tarziu am auzit-o pe Maia. Stiu doar ca in momentul ala m-am uitat la un ceas de pe perete, ca sa tin minte ora exacta a nasterii - arata 9.30 - eu sunt f suparata ca mama mea nu isi mai aduce aminte exact ora nasterii mele, asa ca nu am putut niciodata sa imi calculez cu precizie ascendentul :) Si imi mai aduc aminte ca i-am cerut anestezistei sa imi puna ochelarii pe nas, ca sa imi pot vedea minunea. Ceea ce s-a si intamplat, cateva minute mai tarziu. Mi-au aratat un ghemotoc catifelat si cu ochisorii umflati, m-au lasat sa o sarut pe frunte, si atat - mi-au dat lacrimile si m-am gandit oare cum sa fac sa treaca mai repede timpul pana cand o sa o revad.
Partea a doua a operatiei a tinut mult mai mult - aproape o ora, timp in care eu tremuram necontrolat - o reactie la anestezie care a tinut cat a tinut si efectul anesteziei, adica inca doua ore dupa ce m-au dus la reanimare, in ciuda celor 5 paturi pe care le pusesera pe mine asistentele, "stimulate" de tati, cu care apucasem sa vorbesc la telefon si sa ii spun ca imi e frig. Intr-un final mi-am dat si eu seama ca de fapt nu imi era frig, ci pur si simplu aveam un frison cauzat de anestezie.
Ziua si noaptea de la reanimare au trecut foarte greu - din mai multe motive: durerile, in primul rand, dupa ce a trecut anestezia; analgezicele pe care mi le dadeau pe perfuzie nu reuseau decat sa faca durerile suportabile, nicidecum nu le faceau sa dispara; m-a durut foarte tare si spatele, de la statul intr-o singura pozitie, astfel incat pe la 7 seara, desi durea ca naiba, m-am chinuit si m-am intors pe o parte; injectia de la 1 noaptea, care ar fi trebuit sa ma adoarma, dar care nu a reusit decat sa ma trezeasca de-a binele, atat de tare a durut; stressul ca trebuia sa le dau bani asistentelor si nu stiam cum sa fac; nervii ca nu reuseam  sa adorm deloc, desi ma simteam obosita. Singurele momente fericite au fost cele 2 ocazii in care tati a reusit sa mi-o aduca pe Maia - dormea asa de linistita si era asa de draguta... Apoi a doua zi dimineata cand am vazut-o pe doamna doctor si am stiut ca in curand o sa plec din patul ala si o sa pot sa merg sa-mi vad minunea.
Urmatoarele doua zile au trecut destul de repede - intre doua alaptari mai faceam o injectie, mai primeam un vizitator, mai mancam cate ceva si am reusit sa rezist pana sambata dimineata, cand am plecat acasa.
Maia s-a nascut cu 3,500 kg si 50 cm. A facut putin icter si eritem alergic, plus s-a zgaraiat foarte tare pe fata, pentru ca mami a ei nebuna nu a vrut sa ii cumpere manusi, ca nu ii plac bebelusii cu manusi. Pana la urma insa, cand am vazut-o ce urme isi facuse pe fata dupa prima zi, l-am trimis pe tati urgent sa cumpere manusi, si bineinteles ca nu a gasit foarte usor, ca de, asa se intampla - cand ai neaparat nevoie de ceva, atunci nu gasesti.
Mai avem si o mica problema la talpa piciorului stang, care e adusa spre interior - doamna dr neonatolog ne-a aratat cum sa facem masaj ca sa o indreptam, dar o sa mergem si la un ortoped, sa vedem daca nu cumva este nevoie sa ne ajute cineva specializat.
In rest, toate bune si frumoase, bebelusa noastra e sanatoasa si dragalasa foc si nu ne venea sa credem cand am luat-o in brate si am plecat spre casa. despre aventurile de acasa, intr-o postare viitoare

Un comentariu:

  1. felicitari pentru minunea mica.
    sa creasca mare si frumoasa.
    e curios ca ti-a venit lapticul asa repede
    esti o norocoasa

    RăspundețiȘtergere