joi, 20 ianuarie 2011

Prima luna

A trecut deja o luna, de fapt, ieri s-au implinit cinci saptamani de cand viata noastra a devenit mult mai frumoasa, mai implinita. Maia a sarbatorit cele 5 saptamani prin prima noapte de somn neintrerupt pentru mai mult de 2-3 ore - noaptea trecuta a adormit la 12 si s-a mai trezit la 5 de dimineata. A mancat, nu atat de lacom pe cat ma asteptam, si a adormit din nou pana la 8.30, iar acum doarme iar. Asta dupa ce acum doua zile am avut una dintre cele mai grele zile de pana acum, cu o fetita foarte agitata, care nu a dormit mai mult de 15 minute in timpul zilei, iar noaptea s-a trezit din doua in doua ore, plangand de foame.
Cam asta ar putea fi sumarul acestor 5 saptamani - nicio zi nu seamana cu cealalta si in fiecare zi facem progrese, unele mai mari, altele mai mici, dar toate incredibile, uimitoare.
N-as putea spune ca a fost o perioada foarte grea pana acum - in primele zile, probabil si din cauza icterului, Maia a dormit foarte mult si foarte profund, trezindu-se numai ca sa manance. Ca o mama-pentru-prima-oara care se respecta, si se streseaza din orice, ajunsesem sa fiu ingrijorata ca doarme prea mult, deci ceva trebuie sa fie in neregula. De-abia dupa ce am fost la primul control pediatric, cand avea 2 saptamani, si am aflat ca luase in greutate deja 300 de grame fata de greutatea de la nastere si 500 fata de greutatea cu care iesisem din maternitate, m-am linistit si eu un pic si am inceput sa am incredere in mine si in ea, ca suntem pe drumul cel bun.
Tot la doua saptamani, dupa o noapte si o zi mai agitate, am inceput sa ii dam Infacol si Colief, alternativ, inainte de fiecare masa, ca sa o ajutam sa lupte cu durerile de burtica. Efectele au inceput sa se vada curand, astfel incat acum mai are mici episoade, in special dimineata, cand se chinuie cateva minute din cauza burticii, dar in rest doarme bine si e foarte vesela cand e treaza. Intre timp am renuntat la Colief (de fapt am ramas fara) si pana a ajuns tati sa mai cumpere am observat ca nu se inregistrase nicio inrautatire a situatiei, asa ca am ramas doar la Infacol.
Am mers si afara, nu atat de des pe cat ne-am fi dorit, dar de-acum inainte vom fi mult mai consecventi la acest capitol. Suntem inca un pic panicati, tati mai mult, si o credem mult mai fragila decat e de fapt; asta, combinata cu vremea cetoasa din ultimele zile, ne-au facut sa nu ne grabim sa o scoatem afara - am iesit doar la doctor de cateva ori si cu caruciorul in doua zile foarte insorite, care aratau mai mult a primavara decat a iarna in ianuarie. Eu vreau sa o scot in fiecare zi de acum incolo, cata vreme nu e viscol sau -20 de grade la pranz; sunt convinsa ca aerul curat e foarte important si ca nu e atat de sensibila pe cat credem noi.
Am avut parte de multe ajutoare luna asta, ceea ce a contat foarte mult - nu a fost nevoie sa imi fac griji pentru nimic altceva decat Maia, si desi nu am putut sa respect regula "dormi cand doarme copilul", nu pot sa zic ca sunt extenuata. Totusi, somnul de 5 ore neintrerupte de azi-noapte a fost un impuls important pentru starea mea de spirit - am inceput sa imi recapat speranta ca, pe masura ce va trece timpul, vom incepe sa avem un program cat mai normal de veghe/somn.
Maia e alaptata exclusiv si sper sa ramana asa cel putin pana la 6 luni, dar alaptatul nu e deloc lucru usor. Probabil voi scrie un post separat despre asta, dar trebuie sa recunosc ca daca mama nu face eforturi, lucrul asta pe care toata lumea il descrie ca fiind cel mai natural, se poate dovedi cat se poate de ne-natural prin durerile si neplacerile care il insotesc. Acum eu cred ca suntem pe drumul cel bun, avem si zile cand Maia vrea la san din ora in ora sau chiar mai devreme, dar, in medie, mananca la 2-3 ore cate 20 minute, ceea ce imi da voie sa dau o fuga pana la mall sau in alta parte unde am treaba, intre doua alaptari.
In ziua in care a implinit o luna Maia a primit pentru prima data suzeta, la insistentele celor din jur, ingroziti ca altfel va incepe sa isi suga degetul, ceea ce e foarte grav, se pare. Desi am cedat, sunt destul de ingrijorata si am decis ca nu o sa folosesc suzeta decat in situatii foarte speciale in care nu vreau sa se agite Maia prea mult. Mi-e teama ca suzeta sa nu influenteze cresterea ei si lactatia mea - daca in loc sa o pun la san eu ii dau suzeta, cum stiu ca ei chiar nu ii e foame, fie si la mai putin de o ora de la ultima alaptare? Am avut deja zile cand a vrut sa manance foarte des, dar eu cred ca trebuie sa ii respect zilele astea si sa ii dau de cate ori cere, pentru ca asta regleaza si lactatia ca sa corespunda cu nevoile ei in schimbare. Asa ca la suzeta nu o sa apelam decat cand nu voi putea sa alaptez, dintr-un motiv sau altul, pentru o perioada scurta de timp (30 min - 1 ora) ca sa nu se agite ea foarte tare; in niciun caz nu vreau sa folosim suzeta ca sa prelungim pauza dintre mese.
In rest, Maia e pur si simplu o minune - ii place la nebunie sa dansez cu ea in brate, in timp ce ii si cant melodia pe care dansam; gangureste, rade (nu stiu daca constient :) si e foarte-foarte cuminte. Cata vreme e satula, e foarte foarte atenta la ce se intampla in jur si foarte dulce de cate ori interactionam si comunicam cu ea.
Ne simtim extraordinar de norocosi si inca nu ne-am revenit complet din socul de a fi parintii unei asemenea minuni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lilypie First Birthday tickers