Dupa 7 saptamani de la nastere, ei bine, da, azi pot sa zic ca am avut primul episod de panica, disperare, izbucnit in plans si sentiment de neputinta si de incapabilitate. Ma bucur ca macar cauza nu a fost legata in mod direct de Maia, ci cu mine si, bineinteles, indirect cu ea.
Am o problema cu alaptarea, de fapt cu o parte a alaptarii, pentru ca problema afecteaza numai sanul stang. Am o ragada foarte urat pe mamelonul stang, care nu s-a vindecat cu crema pe care am folosit-o, asa cum s-a intamplat cu ragadele de la sanul drept. Bineinteles, dintotdeauna alaptatul la sanul stang m-a durut, mai ales cand se atasa Maia prima oara, apoi ma obisnuiam si durerea era suportabila. De vreo cateva zile insa, am inceput sa am dureri nu numai in timpul alaptatului, ci si intre mese, in tot sanul, cu iradiere spre omoplat si spre subrat.
Dureri insuportabile, efectiv simt ca si cum mi-ar curge suvoaie de lava prin san, ca si cum m-ar arde cineva cu niste fire prin interiorul sanului. Iar de mamelon nu mai zic, ca nu suport nici sa il ating usor cu degetul, nu suport nicio haina, port tot timpul sutien ca sa ma protejez de orice atingere.
Azi, pentru ca efectiv nu mai suportam durerea, m-am intors la resursele mele obisnuite in materie de alaptat (Kelly Mom, Dr Newman, blogul Roxanei Dudus) si am inceput sa caut posibile explicatii ale acestor dureri atat de mari. Si ... de aici a inceput panica. Pentru ca din ce am citit, am inceput sa ma suspectez de candida si sindrom Raynaud. Desi durerile provocate de candida sunt deseori confundate cu cele provocate de sindromul Raynaud (si vice-versa), eu cred ca le am pe amandoua, si ca amandoua sunt de fapt provocate de acea ragada de atata timp nevindecata. Disperarea s-a intensificat cand am inceput sa caut solutii. Pentru ca tratamentele pentru ambele situatii o afecteaza si pe pitica, mi-e teama sa aplic solutii gasite pe internet, chiar daca am destula incredere in sursele mentionata mai sus. Simteam nevoia sa vorbesc si cu un medic, cineva cu mai multa pregatire medicala, care sa ma asigure ca nu ii fac rau bebelinei prin ceea ce fac.
Ei si acum sa gasim medicul - dr meu ginecolog nu mi-a raspuns la mesajul pe care i l-am trimis, iar mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt mi-a spus ca saptamana asta e plecata din tara; in plus, pana acum nu a parut prea interesata de starea sanilor mei, asa ca nu stiu cat de mult m-ar fi ajutat si daca mi-ar fi raspuns; oricum, o sa imi raspunda probabil cand se intoarce si o sa ii dau si ei sansa sa isi dea cu parerea, desi eu deja am inceput sa ma tratez. Dr pediatru al Maiei cred ca nu a inteles bine la telefon cand i-am descris problema, pentru ca atunci cand am ajuns la partea cu durerea care radiaza spre spate si subrat a zis sa ma duc la un internist, sa nu am ceva la inima :)) si ca sub nicio forma nu poate fi candida - de aia zic ca, probabil, nu a auzit partea in care ii spuneam ca am o rana la san care nu se vindeca de 7 saptamani. Anyway, tind sa pun totul pe canalul de comunicare impropriu - la telefon, in timp ce probabil facea altceva, nu stiu cata atentie mi-a acordat. Dr de familie al Maiei si-a dat cu parerea, mi-a dat cateva sfaturi, printre care si sa nu o mai pun pe Maia la sanul stang cateva zile, ci sa ma mulg si sa ii dau laptele cu biberonul, ca sa las rana sa se vindece. Nu zic ca nu face sens recomandare, dar mie nu imi place deloc pompa de alaptat, mi-e groaza de procesul in sine si de posibila scadere a lactatiei care poate interveni daca nu pun bebelina la san, ci doar ma mulg.
Pana la urma, spre seara am reusit sa vorbesc cu Roxana Dudus, una dintre cele doua consultante in lactatie acreditate La Leche League din Romania. Roxana a fost extrem de draguta, m-a sunat inapoi dupa ce nu raspunsese apelului meu initial si m-a ascultat, mi-a dat cateva sfaturi f bune, am inceput deja sa le aplic si m-a rugat sa o tin la curent cu evolutia situatiei, astfel ca, in caz ca nu apar imbunatatiri, sa actionam si pe alte cai. Dupa o zi in care am avut efectiv sentimentul ca nu stiu ce sa fac, ca nu am pe nimeni sa ma ajute, spre seara m-am mai linistit in sfarsit si am inceput sa cred ca va fi totul bine.
E frustrant cat de in urma suntem in tara asta in ceea ce priveste sprijinul acordat mamelor pentru alaptat. In afara de ce fac Roxana si alte cateva doamne care lucreaza cu ea, plus informatia disponibila pe internet (care, hai sa fim seriosi, nu este pentru toata lumea - trebuie sa ai acces la net, sa stii engleza si sa iti mai si pui problema sa cauti astfel de informatii), nu exista prea multe alte posibilitati de a gasi raspunsuri la problemele, deloc putine, presupuse de alaptare. Trist, foarte trist.
Cel mai mult m-a impresionat Maia, care, desi eu am fost super agitata, a fost foarte cuminte si a dormit foarte mult azi, dandu-mi timp sa ma informez ca sa gasesc solutii pentru problema. Am un copil minunat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu