joi, 24 februarie 2011

A doua luna

Avem deja doua luni. Si o saptamana, mai exact, dar de-abia azi ma invrednicesc sa fac acest mic sumar al celei de-a doua luni.
In continuare mi se pare ca timpul trece foarte repede si ma gandesc deja cu groaza ca imediat vor trece si restul de 22 de luni si va trebui sa ma intorc la birou si sa imi las puiul in grija altcuiva. Am descoperit ca sunt grozav de posesiva cu puiul meu, ma enerveaza ca trebuie sa il impart cu altii, fie ei si foarte apropiati. Asta nu se aplica insa lui tati de Maia, pe care fac eforturi sa il implic cat se poate de mult in tot ce inseamna grija fata de ea, chiar daca, uneori, mi-ar fi mai usor sa ma descurc singura.
Saptamana trecuta, la fix 2 luni, Maia cantarea 5,730 kg si masura 61 cm, adica avea dimensiunile unui bebe de 3 luni.
Ma asteptam sa fie marisoara, dat fiind bagajul genetic, asa ca nu am fost surprinsa - observasem deja si singura cum ii raman mici hainutele de la un purtat la altul.

Cel mai important progres pe care vreau neaparat sa il amintesc este faptul ca Maia a inceput sa comunice cu noi. Gangureste toata ziua, rar mai are momente cand e foarte linistita si serioasa cand e treaza, de cele mai multe ori asta se intampla ori cand vede ceva sau pe cineva nou, ori cand isi ia o mica pauza de cateva minute intre doua reprize de agitatie. Zambeste din ce in ce mai des si mai constient - cand ma pregatesc sa o asez la san, ma fixeaza cu ochii ei mari si curiosi, ma uit si eu la ea cu atentie, si, daca ii zambesc, imi zambeste inapoi si ma topesc toata. I-am aratat si lui tati de Maia cum sa faca si a obtinut si el acelasi zambet dragalas, care l-a bucurat enorm. E un sentiment de nedescris in cuvinte. Si cand ma gandesc ca e de-abia inceputul unui lung sir de momente din astea minunate ... ufff, mi se face pielea de gaina

Am inceput sa ne jucam si cu jucarii. Zambim la jucariile de pe bara leganusului, le lovim cu mainile si suntem foarte incantate de ele. Am desfacut si salteluta de activitati, dar are mult mai multe jucarii si cred ca ne-au agitat prea tare, ca dupa vreo 10 minute am inceput sa maraim.

Si cu somnul stam mult mai bine. Am inceput sa dormim toata noaptea, adica de la 11 la 5 dimineata, cu o mica trezire pe parcurs, in care schimbam doar locul, din patut pe pieptul lui mami, dar nu mai mancam. Sper ca in curand sa nu ne mai trezim deloc in timpul noptii, ca tare bine e sa dormi atatea ore fara intrerupere.

Am facut si vaccinurile obligatorii de la 2 luni. Am optat pentru Pentaxim si anti-hepatitic "de la stat" si ne-am hotarat sa nu ii facem niciun vaccin optional. Maia a fost foarte curajoasa, a plans doar foarte putin la injectarea anti-hepatiticului, dar s-a linistit imediat la mami in brate. Trebuie sa recunosc ca momentul vaccinului cred ca a fost mai dureros si mai stresant pentru mine decat pentru ea. A fost momentul in care am simtit, parca mai puternic si mai concret ca niciodata, cat de mult o iubesc si cum as face orice numai sa nu sufere ea. Da, si cand o vad ca se chirceste de durerile de burtica mi se strange sufletul, dar acum, cand am vazut acul indreptandu-se spre piciorusul ei bucalat, am avut asa un impuls sa ii dau una asistentei peste mana, sa o iau in brate si sa fug cu ea undeva unde sa o pot proteja la nesfarsit de orice durere, oricat de mica. Normal ca nu am atentat la integritatea corporala a asistentei, dar am simtit cum imi dau lacrimile si mi se face inima cat un purice de emotie. Cred ca daca ea ar fi plans mai mult, as fi plans si eu pe langa ea. Asa, m-am simtit si mandra de cat de cuminte si de linistita e, dar si impresionata de sentimentul atat de puternic pe care l-am incercat. Incredibil!

Alt eveniment de luna asta, de care aminteam si in postarea anterioara, a fost problema cu sanul meu stang, care, spre nesfarsita mea incantare, s-a vindecat, dar numai dupa ce am intrerupt alaptatul pentru cateva zile, timp in care am extras laptele prin muls si i l-am dat Maiei cu biberonul. Pana nu am facut asta, nicio crema, niciun balsam, nicio compresa, oricat de scumpe si de laudate, nu au dat niciun rezultat. Am folosit in paralel si Canesten, ca sa tratez ciuperca pe care banuiam ca o am, iar pentru rana propriu-zisa, crema-minune si de compozitie necunoscuta adusa de Cami. M-am bucurat ca Maia a primit biberonul, dar nu mi-a placut sa ma mulg, desi am norocul sa am lapte mult, astfel incat 10-15 minute imi erau necesare sa extrag 120 ml de lapte, pe care Maia nici nu il manca pe tot la o masa. Doar ca noaptea, de exemplu, astea 10-15 minute erau diferenta dintre a adormi imediat inapoi dupa ce o hraneam pe Maia si a adormi peste 1-1.5 ore. Plus ca a mai fost si stresul cu sterilizarea, ca tot timpul mi se parea ca am contaminat prea mult pompa sau biberonul, asa ca am fost foarte fericita cand, dupa 5 zile, am observat ca rana se vindecase cam 95% si am repus-o pe Maia la sanul drept, nevenindu-mi sa cred cand a inceput sa suga si eu nu am mai simtit nicio durere, asa de tare ma obisnuisem cu chinul.

Acum ca am observat ca Maia mananca foarte bine si din biberon, o sa fiu mai relaxata si probabil ca o sa mai folosesc metoda asta cand o sa mai am nevoie sa fiu plecata de acasa mai mult de 2-3 ore. O sa pregatesc un biberon cu lapte si pentru ziua botezului, care se apropie de altfel, in caz ca i se va face foarte foame intre plecarea de acasa si sosirea la restaurant, unde o sa pot sa o alaptez.

Pregatirile pentru botez sunt gata si nu prea - avem restaurant, biserica, fotograf, dar nu am avem DJ, hainute pentru Maia, pardesiu/haina pentru mami, plus epliat, vopsit, coafat etc, care oricum se fac cu cateva zile inainte. Sper sa mai rezolv din cumparaturi saptamana asta, profitand ca e tati de Maia in concediu si mai pot sa o las cu el pentru o fuga in mall.

Am facut si o mica sedinta foto, prima pentru Maia, de care am fost foarte incantati, chiar daca ea nu a fost foarte comunicativa. Era totul prea nou pentru ea, si locul, si fotograful, asa incat se uita mirata in jur si nu a zambit decat o data, cand am intors-o pe burtica, iar minunatul nostru fotograf a fost pe faza, si a prins momentul.

E din ce in ce mai frumoasa viata cu Maia, care e cel mai cuminte si minunat copil pe care si l-ar putea dori orice mamica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu