miercuri, 6 aprilie 2011

Jucarii 0-3 luni?

Marketingul agresiv al marilor companii e dusmanul numarul unu al portofelelor mamicilor incepatoare. Daca pentru noi, adultii, mai reusim sa discernem ce e util de un simplu moft, cand vine vorba de bebe, mai ales daca suntem la prima experienta, ne lasam de multe ori prinse in plasa unor reclame sau sloganuri frumoase si cumparam multe lucruri de care bebelusul nostru nu are deloc nevoie.


De data asta o sa ma opresc la jucarii, pentru ca Maia are aproape patru luni si de-abia de vreo luna a inceput sa arate un minim interes pentru jucarii. Si atunci ma intreb de ce exista pe piata jucarii recomandate de la nastere? Poate ca de fapt recomandarea ar trebui inteleasa in sensul ca jucaria respectiva nu ii face rau unui bebe de cateva  zile, si nu ca ar fi potrivita cu capacitatile lui senzoriale, motrice etc de la aceasta varsta. Cel putin in prima luna de viata Maia nu a facut mare lucru altceva decat sa manance si sa doarma. Nici nu prea avea cum sa faca altceva, cand te gandesti ca la sfarsitul primei luni ei vad doar la o distanta de 20-40 cm, nu disting foarte bine culorile si vederea periferica e si ea limitata. Din a doua luna incep sa vada mai bine, dar sunt mult mai interesati de fete umane decat de obiecte, si astfel cea mai potrivita jucarie este mami, sau tati, facand fete amuzante si zambind la bebe. Maia a inceput sa arate interes pentru jucariile atarnate de bara leaganului de-abia pe la sfarsitul lunii a doua - inceputul lunii a treia. Mai intai doar se uita la ele cu foarte mare atentie, apoi a inceput sa le loveasca, acum le apuca cu manutele si le duce la gura. Tot de putina vreme ii face placere sa urmareasca ratustele de la carusel - pana acum cred ca mai mult ne-am bucurat eu si tati de Maia de "mama-gasca", cum ii spunem noi; in ultima luna de sarcina ii dadeam drumul in fiecare seara pentru cateva minute si incercam sa ne imaginam cum o sa fie cand si Maia o sa se bucure de ea.

Maia se mai joaca si cu papusa Emily si cu girafa Sophie, dar cu toate face acelasi lucru - le smotoceste si se chinuie sa le bage in gura, se enerveaza cand nu reuseste si le arunca. De vreo 2 saptamani sta mai mult de 10 minute si pe salteluta de activitati, chiar are dimineti cand se "cearta" cu jucarelele atarnatoare si cate o jumatate de ora.

Eu insa, mama nestiutoare si indusa in eroare de ambalaje frumos colorate, am fost foarte surprinsa sa constat cat de tarziu ii pasa lui bebe de jucarii. Pentru mintea mea croita stil "cauza-efect", concluzia fusese simpla: din moment ce exista jucarii 0-3 luni, atunci inseamna ca cineva a simtit nevoia lor :). Ei, cand vine vorba de bebe, nu e chiar asa. Bebe are de fapt nevoie de foarte putine lucruri: dragoste, atentie, hrana, somn si ... cam atat. Restul sunt mai mult nevoile noastre de a ne simti parinti buni, care cumpara tot si orice pentru copiii lor.

4 comentarii:

  1. De acord cu tine, in special cu ultimele 3 randuri :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai perfcta dreptate, dar de cate ori mergem la cumparaturi ii luam Iuliei cate o jucarie, pur si simplu nu putem sa zicem nu cand e vorba de copil, iar acum la un an si 4 luni se joaca si cu jucariile alea luate la 2-3 luni:D.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei, atunci tot e bine, macar se joaca cu ele la un moment dat

    RăspundețiȘtergere
  4. Subscriu la cele ce ai spus, in totalitate si anume ca la inceput un bebe nou nascut nu are nevoie de puzderia de gizmos si chitibusuri dupa care unii parinti se dau in vant sa le cumpere.

    RăspundețiȘtergere

Lilypie First Birthday tickers